Poveștile Științescu

STEM ZI DE ZI

-poveste scrisă de către echipa Liceului Teoretic Brâncoveanu Vodă Urlați, Științescu Prahova I

Clasa a IX-a (2016). Totul a inceput atunci cand, incurajati de generatia precedenta de stiinte ale naturii, ne-am alaturat Cercului de stiinta, organizat de ani buni de catre doamna profesor de fizica David Laura. Inainte, toate activitatile clubului se desfasurau fie in laboratorul de fizica, fie la Casa de Cultura a orasului, care oferea doar spatial, nu si aparatura (resursele) necesare realizarii proiectelor propuse, care ulterior au fost si premiate. Unul dintre exemple ar fi “Sistemul solar”, care a castigat doua premii I la Cluj, constand intr-o reproducere veridica a miscarii planetelor in jurul Soarelui. Acesta este afisat astazi in laboratorul de fizica, fiind utilizat si ca un support didactic si pe care speram sa-l putem imbunatati.
Clasa a X-a. Inceputul anului scolar. Doamna David ne-a anuntat ca am obtinut o sponsorizare consistenta din partea fondului Stiintescu si a Fundatiei Comunitare Prahova, ce ne permitea sa cream un spatiu propice pentru elevii pasionati de stiinte, proiect intitulat Laboratorul STEM (sala de clasa dotata cu aparatura performanta). Aici am putut desfasura mai multe activitati ce au avut rolul de a atrage colegii nostrii, incepand de la ciclul primar, pana la cel liceal spre stiintele exacte, prin organizarea a doua sesiuni de experimente, in care ne-am testat abilitatile de cadre didactice, sustinute in permanenta de profesorii de stiinta.
In cadrul acestor sesiuni, am testat cunostintele celor mici si le-am stimulat creativitatea prin intermediul concursurilor create de noi; prin care ne-au uimit prin gandirea lor, drept urmare, au fost si premiati. Le-am dat ocazia sa ni se alature in realizarea materialelor experimentale, folosind o metoda de invatare interactiva.
Premiati am fost si noi de catre doamna David, care a organizat concursuri cu tema stiintifica la nivelul liceului, prin care a selectat pasionatii de stiinte si carora le-a oferit snasa de a participa la doua excurii gratuite la Bucuresti (una la Casa Experimentelor si Muzeul Tehnic, iar cea de-a doua la Facultatea de Fizica, de Biologie, la Institutul Atomic dar si la laserul de la Magurele).
Clasa a XI-a. Povestea nu s-a terminat inca. Laboratorul STEM face parte din viata noastra de zi cu zi, schimbandu-ne in bine viata de elev. Acum, toate activitatile se desfasoara aici, servind drept spatiu pentru pregatirile pentru examenele nationale. Doamna profesoara continua sa ne stimuleze curiozitatea pentru stiinte, implicandu-ne in continuare in numeroase activitati. Putem afirma astfel ca de cand am primit finantarea, am profitat de oportunitatile oferite si chiar am obtinut rezultate bune la
concursuri si olimpiade, reprezentand liceul.

 

Cei 5 pitici si lumea robotilor

-poveste scrisă de către echipa Liceului Teoretic Brâncoveanu Vodă Urlați, Științescu Prahova I

Au fost odata ca niciodata doi pitici ce traiau intr-un regat izolat pe nume “Urlati”. Cei doi pitici se numeau Edi si Ionut. La sfarsitul orei de “fizica pentru pitici” regina piticilor, doamna David le-a propus sa ia parte, impreuna cu alti trei pitici la un proiect finantat de Stiintescu. Celor doi pitici le era greu sa o refuze pe regina piticilor.

Peste trei zile si trei nopti a avut loc prima intalnire a celor cinci pitici si a printesei pitic, doamna Chirita.

In timp, piticii anxiosi si nepriceputi au invatat sa colaboreze si sa cladeasca roboti de toata splendoarea. Au ras, s-au jucat, au invatat…

Tot regatul s-a minunat de creatiile celor cinci pitici, creatii care au fost duse in fata celor mai mari imparati de peste sapte mari si sapte tari, unde au castigat aproape sapte premii.

Piticii au reusit sa aduca regatul tot mai aproape de celelalte regate. Au adus schimbarea in regatul izolat de la marginea lumii.

Din pacate, pentru unul dintre pitici calatoria s-a terminat mai devreme din cauza ca el se pregatea sa ajunga un mare tamaduitor. Acest pitic este azi in fata voastra si v-a povestit faptele celor mai viteji pitici.

 

 

M.V.S.

-poveste scrisă de către echipa Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiesti, Științescu Prahova I

Proiectul a inceput din dorinta colectiva de a invata mai multe despre astronomie, intr-un mod cat mai placut. Din pacate, nu aveam un punct de plecare.

In anul 2015, viitorul nostrum coordonator, doamna profesor Osman Mariana, a format mai intai Astroclubul, iar mai apoi grupa de Excelenta de Astronomie si Astrofizica.Impreuna cu ceilalti profesori devotati, elevii excelentei, dar si ai liceului, doamna Osman a reusit sa ne deschida noi orizonturiintr-un domeniu neexplorat.

Nu a fost de ajuns o invatare prin teoretica, aveam nevoie si de elemental practic. Asadar, doamna coordinator a decis ca avem nevoie mai intai de un telescop. Am inceput astfel, strangerea de fonduri. Incercand sa gasim finantare, pe langa cea a scolii, Stiintescu ne-a venit in ajutor. Cu aceste fonduri, am achizitionat, in prima parte, un telescop. In decursul unui an, ne-am bucurat de el, facand observatii in curtea scolii.

Cu timpul, din ce In ce mai multi oameni au devenit interesanti de ceea ce facem noi, Stiintescu ne-a ajutat din nou in demararea acestei idei de extindere: achizitia unui dom.

Aceasta actiune a rezultat in inceperea unui proiect, care a constat in expunerea domului in fata publicului. In interiorul acestuia, am instalat un proiector cu ajutorul caruia am expus un program numit Stellarium. Acesta ne infatiseaza bolta cereasca.

L-am prezentat in mai multe randuri: prima data la Palatul Culturii, apoi de doua ori in incinta Colegiului National “Ion Luca Caragiale”. Cu ajutorul doamnei Osman am participat la Tabara Nationala de Fizica, Astrofizica si Astronomie “Marin Dacian Bica” de la Voronet, in cadrul caruia am luat telescopul cu noi.

De aceea grupul nostru a deschis si mai multe orizonturi  in domeniul astronomiei. Si nu uitati, toate acestea au fost posibile la:

-laboratorul de fizica et 1

-Colegiul National “Ion Luca Caragiale”

-str Gheorghe Doja nr 98

-Ploiesti

-Jud Prahova

-Romania

-Continentul Europa

-Planeta Pamant

– Sistemul Solar

-Calea Lactee

-Grupul local de galaxii

-Roiul Virgo

-Super roiul Virgo

-Univers

 

Wall-E

-poveste scrisă de către echipa Colegiului Național Virgil Madgearu Ploiești, Științescu Prahova I

 

A fost odata (in clasa a X-a), o clasa (a X-a I). In aceasta clasa, protagonist povestii este doamna diriginta Nicoleta, care impreuna cu domnul Graur au incercat sa infiinteze un cerc de robotica. La vremea  aceea eram peste 30 de cursanti, 20 fiind de la mine din clasa (majoritatea doreau doar sa chiuleasca). Din prima zi de robotica, domnul Graur a facut un robot sarpe din lego, kitul fiind cumparat din fondurile Stiintescu, fara de care nu puteam face nimic in lipsa acestora.

Dupa aproximativ o luna am reusit sa facem un alt robot, denumit Wall-E, numele fiind imprumutat dintr-un film genial cu acelasi nume. Robotelul arata leit cu cel din film (aveau aceleasi sarcini: sa mearga si sa adune gunoiul).

Dupa o alta luna am primit al doilea kit lego si imprimanta 3D, primite tot din aceleasi fonduri. Orizontul s-a marit semnificativ si am reusit sa facem multi alti roboti, unul dintre ei fiind RUBIK, care rezolva orice cub rubic In mai putin de 2 minute.

In clasa a XI-a (2018-2019), am mai ramas doar 4 cursanti dar cu vise mari, facerea unui robot umanoid, insa nu am reusit. Al doilea robot a fost tot un esec, doi roboti gorile care se luptau, insa al treilea a fost cu noroc. Robotul Bogs care culege obiecte de pe jos si le pune in spate.

Aceasta a fost o experienta faina si as vrea sa mai trec o data prin ea.