DESPRE PROGRAM

Fondul Științescu este dezvoltat de către Federația Fundațiile Comunitare din România cu sprijinul Romanian-American Foundation.

 

Obiectivele strategice ale fondului sunt:

 

  • să ofere profesorilor resurse pentru a crea proiecte care să facă științele mai atractive și interesante pentru elevi
  • să încurajeze filantropia individuală și să aducă la un loc, în jurul unui subiect important precum educația, o comunitate locală de suporteri și oameni de acțiune.

Fiecare Fond Științescu este realizat de către Fundația Comunitară împreună și în acord cu parteneri locali, iar granturile sunt acordate educatorilor, organizațiilor neguvernamentale, grupurilor de inițiativă, persoanelor fizice, studenților pentru inițiative locale inovative destinate educației în domeniul științelor. Sunt finanțate în primul rând proiecte care vizează creșterea interesului elevilor pentru știintele exacte și care au ca temă centrală implicarea activă a elevilor.

 

Fundațiile comunitare mobilizează resurse financiare locale de la donatori individuali sau companii, iar grantul acordat de RAF dublează sumele atrase din comunitate.

 

Studiile ultimilor ani au scos în evidență faptul că educația este domeniul de interes maxim pentru toate țările lumii. Doar prin educație reușim să formăm o nouă generație de tineri creativi și inventivi.

Județul Prahova are o istorie indelungată în tehnologie, inventică și inginerie. Chiar dacă există zeci de companii din domeniul industriilor și centre de cercetare, științele STEM nu au reușit să “strălucească” în Prahova așa cum o făceau odinioară.

Un fond precum Științescu poate aduce din nou în lumină științele STEM și astfel să contribuim la formarea unei noi generații de copii. Impactul unui astfel de program este unul pe termen lung și din acest motiv ne dorim să dezvoltăm o comunitate a pasionaților de tehnologii. În același timp, pentru noi, este foarte important faptul că putem contribui la promovarea activităților extracurriculare și nonformale din instituțiile de învățământ din județ.

Fondul Științescu este susținut de Romanian-American Foundation și Federaţia Fundaţiile Comunitare din România în orașele Cluj-Napoca, Iași, București, Sibiu, Bacău, Oradea, Făgăraş, Galaţi, Odorheiul Secuiesc, Tg-Mureş şi Braşov prin competiții similare de proiecte, gestionate de fundațiile comunitare locale.